După o perioadă de cerere ridicată, piața rezidențială din România a intrat în 2025 într-o fază de temperare, marcată de prudența tot mai vizibilă a cumpărătorilor.
Un raport recent al Colliers arată că sentimentul de încredere al consumatorilor a înregistrat cel mai abrupt declin semestrial din ultimii 15 ani, exceptând șocul temporar din timpul pandemiei.
Această deteriorare este descrisă de consultanți ca fiind mai profundă și de durată, alimentată de factori precum încetinirea pieței muncii, instabilitatea politică și schimbările fiscale care reduc puterea de cumpărare.
În primele opt luni ale anului, s-au înregistrat aproape 106.000 de tranzacții cu unități individuale, un nivel similar cu cel din 2024, conform datelor de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Totuși, discuțiile privind majorarea TVA-ului pentru locuințele noi la 21% de la 1 august 2025 au generat volatilitate, iar mulți cumpărători au grăbit tranzacțiile în iulie, făcând din această lună una dintre cele mai active din ultimii ani.
Citește mai mult pe REAL ESTATE MAGAZINE:
https://realestatemagazine.ro/2025/09/piata-rezidentiala-in-faza-de-ajustare-dupa-ani-de-crestere/


