Prețurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut în luna octombrie a acestui an.
Astfel, conform celor mai noi date furnizate de către Institutul Național de Statistică, creșterea față de luna octombrie a anului trecut a fost de 8%.
Creșterea pe piața internă a fost de 9,44% în vreme ce pe piața externă, aceasta a fost de 4,46%.
Totodată, în octombrie anul acesta față de luna septembrie, prețurile producției industriale au crescut cu 1% pe total.
Pe piața internă, creșterea a fost de 1,17% și de 0,56% pe piața externă.
Cele mai mari creșteri ale prețurilor în octombrie față de aceeași lună a anului trecut au fost în următoarele domenii:
– producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat: 20,54%;
– captarea, tratarea şi distribuţia apei: 11,48%;
– extracţia cărbunelui superior şi inferior: 11,27%.
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) măsoară evoluţia de ansamblu a preţurilor produselor / serviciilor industriale fabricate şi livrate în primul stadiu de comercializare de producătorii interni într-o anumită perioadă (denumită perioadă curentă) faţă de o perioadă anterioară (denumită perioadă de bază sau de referinţă).
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/preturile-productiei-industriale-in-crestere/


