Prima investiție a Președinției lui Nicușor Dan

Analiza situației din ultimii ani a arătat carențele funcționale ale spațiilor ce adăpostesc arhiva instituției.

În prezent, Compartimentul Arhivă din cadrul Direcției Servicii Generale își desfășoară activitatea în corpul de clădie C12, care nu a fost proiectat să găzduiască acest tip de activitate.

Clădirea existentă a fost transformată în arhivă și adaptată cerințelor funcționale ce rezultau din Legea nr. 16/1996, având o suprafață limitată, dar suficientă, pentru volumul de documente ce necesitat arhivare la momentul respectiv.

Creșterea an de an a volumului de documente ce trebuie arhivate duce la necesitatea creării de noi spații pentru depozitarea în siguranță a acestora.

Prin Legile, instrucțiunile și normativele în vigoare s-au impus condiții speciale din punct de vedere al spațiului și microclimatului interior care trebuie îndeplinite pentru buna desfășurare a activității de arhivare a documentelor, fie ele de interes public sau clasificate.

Documentele trebuie păstrare în depozite special amenajate, asigurându-le împotriva distrugerii, degradării, pierderii autenticității, aducerii în stare de neîntrebuințare, sustragerii ori comercializării.

Citește mai mult pe PROFIT.ro:

https://www.profit.ro/stiri/politic/prima-investitie-a-presedintiei-lui-nicusor-dan-22059375