Primarul Mangaliei, arestat preventiv pentru mita legata de documente urbanistice

Primarul Mangaliei, arestat preventiv pentru mita legata de documente urbanistice

Pentru emiterea unor documente urbanistice și inițierea hotărârilor de consiliu local, precum și în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar, Radu Cristian, primarul municipiului Mangalia, ar fi primit mită de peste 622 mii de euro.

Ca urmare, procurorii DNA au dispus trimiterea sa în judecată, în stare de arest preventiv.

Radu Cristian este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, spălare a banilor în formă continuată și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia.

Totodată, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V.A.Ș., administrator al unei societăți comerciale.

În rechizitoriul procurorilor se arată că în perioada 2022 – 2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins și primit, atât direct, cât și printr-un intermediar, suma totală de 622.233 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice și cu inițierea unor hotărâri de consiliu local, precum și în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/primarul-mangaliei-arestat-preventiv-pentru-mita-legata-de-documentele-urbansitice/