Noi schimbări au intrat în vigoare în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru investiţii în capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare.
Ordinul nr. 397 al ministrului Energiei a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 371 din 28 aprile.
Schema este deja în implementare din luna aprilie a anului trecut și vizează sprijinirea investiţiilor în producţia de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum, respectiv: eolian, solar sau hidro.
Potenţialii beneficiari pot fi operatorii economici – microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, dar şi întreprinderi mari, inclusiv regii autonome.
Pot fi depuse unul sau mai multe proiecte numai individual, în limita sumei de 20 milioane de euro/pe întreprindere, pe proiect de investiţii.
În ce condiții pot obține finanțare și solicitanții neeligibili
Schema de ajutor prevede că nu sunt eligibili solicitanţii care au activităţi principale:
– Agricultură, vânătoare şi servicii anexe cod (CAEN 01);
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


