Au intrat în vigoare noile modificări din cadrul Ghidului de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.
Modificările vizează un nou termen pentru implementarea proiectului, precum și prevederi pentru instalatori și reprezentanți legali.
Conform clarificărilor, ”instalator validat” este cel care are încheiat contract de participare în vederea decontării și a constituit garanția în favoarea AFM.
Termen de excepție pentru implementarea proiectului
Prin excepție de la termenul standard, implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 18 luni de la publicarea listei solicitanților aprobați, pentru persoanele fizice, respectiv de la semnarea contractului de finanțare, pentru unitățile de cult, în situația în care beneficiarul a realizat investiția și face dovada la instalatorul validat că a solicitat certificatul de racordare.
Prevederi pentru instalatori și reprezentații legali
Atât instalatorul, cât și reprezentantul său legal își pierd dreptul de a participa la programele/sesiunile viitoare derulate de AFM, pentru o perioadă de 5 ani de la momentul constatării neîndeplinirii obligațiilor contractuale sau a celor care derivă din ghidul de finanțare.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


