Programul national de constructii: Care sunt investitiile prioritare

Programul national de constructii: Care sunt investitiile prioritare

Proiectele de investiții finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social (PNCIPS) vor primi fonduri pe parcusul anului 2025 în funcție de anumite criterii de prioritizare aprobate de Guvern și publicate în Monitorul Oficial.

Bugetul alocat anul acesta pentru Compania Naţională de Investiţii este de 2,5 miliarde de lei, după cum a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Facturile restante din acest program au fost achitate la sfârşitul anului trecut.

Conform gradului de implementare a obiectivelor, repartizarea fondurilor în funcție de stadiul de implementare al proiectelor se va face astfel:

– 50% pentru proiectele de investiții cu stadiul fizic de implementare de peste 80%;

– 30% pentru proiectele de investiții cu stadiul fizic de implementare de cuprins între 40% și 80%;

– 20% pentru proiectele de investiții cu stadiul fizic de implementare cuprins între 0% și 40%.

În cazul epuizării sumelor alocate unei categorii, sumele disponibile pot fi realocate lunar pentru alte categorii, asigurând astfel echilibrul bugetar.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/programul-national-de-constructii-care-sunt-investitiile-prioritare/