Documentația aferentă realizării fazei de proiectare pentru extinderea Magistralei M4 de metrou a fost semnată de Ministerul Transporturilor, au anunțat reprezentații Primăriei Sector 4.
Prin semnarea documentației necesare, autoritatea locală poate efectua de acum plățile către antreprenorii implicați în realizarea proiectului tehnic, precum și a studiilor și a lucrărilor specifice etapei de proiectare.
Această fază a investiției are termen de finalizare în luna septembrie a acestui an, pentru ca ulterior să fie urmată de începerea efectivă a lucrărilor de execuție.
Decizia de semnare vine ”după semnalul de alarmă referitor la inactivitatea ministerului de resort, transmis de către echipa Sectorului 4 al Municipiului București, autoritatea publică locală contractantă care gestionează în prezent una dintre cele mai mari investiții publice din țară”.
În acest context, echipa Sectorului 4 al Municipiului București ”își exprimă aprecierea pentru reacția promptă a echipei Ministerului Transporturilor, care a înțeles importanța strategică a proiectului și a acționat rapid pentru eliminarea blocajelor administrative”.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


