Pentru protecția cumpărătorilor în tranzacțiile imobiliare o nouă propunere legislativă a fost înaintată de parlamentari.
Propunerea vizează, în special, proiectele de dezvoltare imobiliară ce implică condominii și cartiere rezidențiale construite de către dezvoltatori imobiliari.
Inițiativa vine după ce săptămâna trecută mai mulți deputați PSD propuseseră ca avansul plătit de cumpărători să nu poată depăși depăși 10% din prețul total al imobilului.
Acum, mai mulți deputați USR au înaintat o propunere legislativă privind responsabilitatea contractuală și răspunderea financiară în antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate cu dezvoltatori imobiliari.
Se urmărește introducerea unor măsuri menite să crească responsabilitatea dezvoltatorilor și să asigure un cadru transparent și sigur pentru ambele părți ale contractelor pentru desfășurarea acestor tranzacții:
Obligatia dezvoltatorului imobiliar de a detine o asigurare pentru transferul de proprietate
O problemă frecvent întâlnită pe piața imobiliară este aceea a nefinalizării proiectelor de către dezvoltatori, fie din lipsa de fonduri, fie din cauza insolvabilității acestora.
Prin obligarea dezvoltatorilor de a deține o poliță de asigurare care să acopere riscurile asociate transferului de proprietate, măsura propusă oferă cumpărătorilor o garanție că, în cazul în care proiectul nu este finalizat sau dezvoltatorul devine insolvabil, sumele plătite drept avans sunt protejate.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


