Sano, deținut de familia unui industriaș israelian de origine română, pregătește o investiție masivă în România

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Sano deține în orașul Pantelimon, de lângă București, un teren de 4,2 hectare, cumpărat, treptat, în perioada 2005 – 2011. Pe acest teren funcționează din 2012 fabrica Sano, care a ajuns la 6 linii de ambalare și la peste 150 de produse realizate aici.

Fabrica, birourile și depozitele actuale ocupă o hală cu o suprafață de circa 10.000 de metri pătrați.

Pe terenul rămas liber, Sano gândește acum construirea unui centru logistic modern, automatizat, destinat depozitării produselor de igienă, cu o suprafață de 9.042 de metri pătrați. Proiectul ar urma să fie implementat în perioada 2025 – 2026, iar valoarea estimată a lucrărilor este de circa  20 de milioane de euro, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Sano România a realizat în 2023 o cifră de afaceri de aproape 65 de milioane de euro, în creștere cu circa 20% față de rezultatul din 2022, și un profit net de 10,5 milioane euro, de aproape 3 ori mai mare decât anul anterior.

Citește mai mult pe PROFIT.ro:

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/sano-detinut-de-familia-unui-industrias-israelian-de-origine-romana-pregateste-o-investitie-masiva-in-romania-21880776