Prețul aluminiului tranzacționat la Londra a fluctuat într-un interval restrâns luni, în contextul în care investitorii au analizat riscurile unui posibil război comercial global, după ce președintele american Donald Trump a anunțat că intenționează să impună noi tarife de 25% pentru toate importurile de oțel și aluminiu,.
Contractele pentru aluminiu cu scadență la trei luni, tranzacționate pe Bursa de Metale din Londra, au crescut ușor cu 0,2%, ajungând la 2.633,5 dolari pe tonă, conform Reuters.
Pe Bursa de la Shanghai, contractele pentru aluminiu au urcat cu 0,3%, atingând 20.550 yuani pe tonă, după ce vineri ajunseseră la cel mai ridicat nivel din decembrie 2024.
Trump a anunțat ieri că va introduce noi tarife de 25% pentru toate importurile de oțel și aluminiu în SUA, acestea urmând să se adauge taxelor vamale deja existente, marcând o nouă escaladare a politicii sale comerciale.
Liderul american a precizat că va anunța tarifele reciproce marți sau miercuri, acestea urmând să intre în vigoare aproape imediat și să fie aplicate tuturor țărilor, în funcție de taxele percepute de fiecare stat în parte.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/tensiuni-pe-piata-aluminiului-din-cauza-tarifelor-americane/


