Tranzitia catre energia verde: cati bani va avea Romania

Tranzitia catre energia verde: cati bani va avea Romania

În cadrul tranziției către energia regenerabilă, valoarea totală a investițiilor necesare în sectoarele consumatoare de energie, domeniile care necesită cele mai extinse și costisitoare intervenții, se va ridica la aproximativ 4,193 miliarde de euro, potrivit  Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice – PNIESC actualizat, după cum arată reprezentanții Ministerului Energiei, într-o notă de informare.

Dintre aceste investiții, o parte substanțială vizează sectoarele Industrie și Transporturi, în timp ce realizarea decarbonizării în sectorul de producere a energiei electrice reprezintă unul dintre procesele cele mai eficiente din punct de vedere al costurilor.

Ca termen de comparație, investițiile totale cumulate în sectorul producerii de electricitate pentru întreaga perioadă analizată, 2023-2050, sunt similare cu nivelul de investiții preconizat în sectorul industrial doar pentru perioada 2026-2030.

România și-a stabilit obiectivul de 38,3% pentru energia regenerabilă în consumul final brut până în 2030

Obiectivul României privind ponderea acesteia în consumul final brut de energie pentru anul 2030 este de 38,3%.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/tranzitia-catre-energia-verde-cati-bani-va-avea-romania/