Tribunalul București a admis o cerere de chemare în judecată depusă de firma de construcții Strabag împotriva CNAIR.
Constructorul a cerut anularea procesului verbal încheiat la terminarea lucrărilor în cadrul unui contract mai vechi.
Este vorba despre un contract de lucrări de întreținere periodică din 2019 – covoare asfaltice pe drumurile naționale și autostrăzile din administrarea DRDP București – Lot 8 Secția Autostrăzi. Pentru anularea procesului verbal, firma Strabag Construct SRL a chemat CNAIR în judecată în 2023.
Comisia de recepție la terminarea lucrărilor a decis în 2023 respingerea recepției la terminarea lucrărilor, motivând că nu au fost remediate aspectele consemnate la suspendarea procesului de recepție la terminarea lucrărilor.
„În urma constatărilor făcute, comisia de recepție a decis suspendarea procesului de recepție la terminarea lucrărilor, stabilind, împreună cu executantul, un termen de remediere de 60 zile”, ne-au spus reprezentanții CNAIR.
Tribunalul a dispus anularea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 7 iunie 2023.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


