Vineri la ora 15:00 va fi deschisă circulația pe Tronsonul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești-Munteni al autostrăzii Moldovei A7, Buzău – Focșani, cu lungimea de 36,1 km.
Astfel, la finalul acestei săptămâni se va circula pe aproape întreaga autostrada Buzău – Focșani (80 km, din 82 km).
„Atât tronsonul 2, cât și tronsonul 3 aveau termenele de finalizare programate în toamna anului 2025”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și a subliniat că tronsonul 3 este dat în circulație mai devreme cu 11 luni.
Potrivit lui Sorin Grindeanu, săptămâna viitoare va fi deschisă circulația pe încă 21 de km din A7, lotul 1, între Dumbrava și Mizil.
Totuși, lotul 2 Mizil – Pietroasele nu va putea fi deschis tot atunci, și nu se va putea realiza conexiunea Ploiești – Buzău integral pe autostradă, ci doar Buzău – Focșani.
„Până la finalul acestui an se va circula pe aproximativ 102 km ai A7, pe 5 dintre cele 13 loturi a căror construcție este finanțată prin PNRR”, a mai spus ministrul.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/tronsonul-3-buzau-focsani-deschis-cu-11-luni-inainte-de-termen/


