Încep exproprierile în vederea construirii Variantei Ocolitoare Blaj, Hotărârea de Guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere fiind publicată în Monitorul Oficial.
Lucrările ar urma să înceapă din primăvară, după obținerea autorizației de construire.
Gheorghe Rotar, primarul municipiului Blaj, a spus că CNAIR, prin Comisia Tehnică pentru Siguranța Circulației Rutiere, a dat avizul privind modificarea Documentației Tehnice, în vederea obținerii Autorizației de Construire pentru traseul modificat al Variantei Ocolitoare.
Acest aviz a fost necesar după ce, în urma forajelor efectuate, la o adâncime de 24 de metri, pe unele zone ale traseului, aprobat prin Studiul de Fezabilitate, s-a constatat că există riscul producerii unor alunecări de teren.
Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construire a Centurii Blaj a fost atribuit de către Primăria Municipiului Blaj asocierii Prenis SRL (lider), Infra Expert, Explan SRL, Dacia Faber SRL, în ianuarie anul acesta. Valoarea totală a contractului este de peste 145,3 milioane de lei, fără TVA.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


