'Castelul Huniade, cea mai veche și una dintre cele mai frumoase clădiri din Timișoara, intră în cel mai amplu proces de restaurare și consolidare. Am semnat contractul pentru execuția lucrărilor, suma alocată pentru punerea în valoare a acestui monument arhitectural fiind de aproape 150 de milioane de lei. De aproape 30 de ani, administrațiile locale s-au chinuit să readucă la viață această bijuterie din centrul Timișoarei, dar toate încercările au eșuat. Birocrația, lipsa fondurilor, neseriozitatea unor constructori și incompetența unor conducători ne-au adus în situația de astăzi. La preluarea mandatului, am spus clar și răspicat că acest obiectiv, Castelul Huniade, trebuie pus în valoare și redat comunității. Astăzi, putem spune că ne apucăm de treabă. Am identificat sursele de finanțare, licitația și contestațiile s-au încheiat, proiectarea, de asemenea, astfel că începem efectiv lucrările', arată Alfred Simonis, potrivit Agerpres.
El subliniază că este nevoie de consolidarea structurii de rezistență, refacerea fundațiilor, îndepărtarea umidității, asigurarea zidurilor, dar și multe alte intervenții.
Citește mai mult pe PROFIT.ro:


