A fost emisă autorizația de construire pentru fazele II și III ale ansamblului rezidențial H Pipera Lake.
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe începe execuția primelor cinci imobile aferente acestei noi etape de dezvoltare, pentru care estimează un termen de finalizare de aproximativ 24 de luni.
Potrivit dezvoltatorului, peste jumătate din apartamentele care urmează să fie livrate în această fază sunt deja rezervate, respectiv ante-contractate.
Investiția în dezvoltarea celor 11 imobile aferente fazelor II și III, și a infrastructurii aferente se ridică la 113 milioane euro, costul total de dezvoltare al întregului ansamblu depășind astfel 150 de milioane de euro.
De asemenea, prima componentă de retail dedicată ansamblului se apropie de finalizare.
Livrarea celor 1.000 mp de spații comerciale este programată pentru următoarele luni.
Cea de a doua componentă comercială cuprinde o suprafață totală de aproximativ 1.400 de metri pătrați, care vor fi livrați împreună cu imobilele H15 și H16 din faza III, în ultima etapă de dezvoltare a proiectului.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/vor-incepe-lucrarile-la-etapele-ii-si-iii-din-h-pipera-lake/


