Inamstro, dezvoltator imobiliar cu 19 ani de experiență în domeniul construcțiilor pe piața locală și internațională, anunță participarea sa la Târgul Național Imobiliar (TNI) – cel mai important eveniment de profil din România. În perioada 23–25 mai, la Palatul Parlamentului, vizitatorii standului Inamstro vor putea descoperi două dintre cele mai noi proiecte rezidențiale din portofoliu: Nobel Art Apartments și Inamstro Helios Residence.
Nobel Art Apartments – Eleganță și confort în inima cartierului Pipera
Situat în zona de nord a Capitalei, în cartierul Pipera, Nobel Art Apartments este un proiect rezidențial premium, care oferă apartamente moderne, confortabile și sustenabile. Cu un design arhitectural contemporan și accente artistice, complexul creează un ambient unic și rafinat pentru locatari.
Proiectul dispune de o alee amenajată cu acces direct din Bulevardul Pipera, fațade ventilate cu placaj Keramogranit și 234 de locuri de parcare subterane. Fiecare apartament este dotat cu pompă de căldură individuală, asigurând eficiență energetică și confort termic pe tot parcursul anului. La interior, locuințele sunt finisate cu materiale de calitate superioară, iar designul este pus în valoare de panouri decorative din lemn, ce adaugă rafinament și căldură fiecărui spațiu. 90% dintre apartamente beneficiază de balcoane, iar cele de la parter dispun de terasă și curte proprie, oferind locatarilor spații de recreere personalizate.
Helios Residence – Viitorul locuirii urbane în Pipera
Helios Residence reprezintă o viziune modernă asupra locuirii urbane, îmbinând tehnologia de vârf cu un design arhitectural avangardist. Apartamentele sunt echipate cu sisteme smart home, încălzire prin pardoseală cu pompe de căldură individuale, precum și izolație termică și fonică avansată. Finisajele interioare includ panouri decorative din lemn, ce adaugă eleganță și confort fiecărui spațiu.
Fațadele cu cortină de sticlă permit pătrunderea abundentă a luminii naturale, amplificând senzația de deschidere și rafinament. Proiectul include spații verzi amenajate și un teren de joacă dedicat, oferind un cadru ideal pentru relaxare și viață de familie. Accesul rapid la autostrada A3, centre medicale și școli internaționale completează avantajele unei locații bine conectate.
Pentru mai multe informații despre aceste proiecte, te invităm să vizitezi standul Inamstro din cadrul Târgului Național Imobiliar TNI, ediția 23-25 mai, la Palatul Parlamentului și să accesezi websiteul inamstro.ro
Citește mai mult pe Târgul Național Imobiliar: