Programul „TechUp România”, care își propune finanțarea tehnologiilor viitorului cu un buget de peste 700 de milioane de lei anual, a intrat în consultare publică. Este un program dedicat
Consiliul UE a adoptat astăzi o recomandare privind Noul Bauhaus European (NBE), îndemnând țările UE să integreze valorile sale în politicile naționale și în finanțarea pentru un mediu construit
A fost emis de către DRDP Timișoara ordinul de începere a lucrărilor pentru Varianta Ocolitoare Timisoara Vest. Contractul are valoarea de peste 1,41 miliarde lei fără TVA. Lucrările vor începe
Danlin XXL continuă lupta cu gigantul UMB pentru atribuirea contractului de construire a tronsonului 1 Târgu Neamț – Târgu Frumos al autostrăzii A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni. După ce procedura
Trenul metropolitan Cluj-Napoca: Primarul Boc semneaza cu singurul ofertant contractul pentru statii
Contractul pentru modernizarea stațiilor existente și construirea unor stații noi pentru trenul metropolitan din municipiul Cluj-Napoca a fost semnat.Licitația pentru stațiile trenului
Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe reprezintă una dintre principalele priorități ale Sectorului 2, fiind alocați în acest sens peste 458 de milioane de lei din bugetul general consolidat
Semnarea contractului pentru construirea Spitalului Regional de Urgență de la Cluj ar putea avea loc chiar în zilele următoare. Licitația a fost finalizată, iar după semnarea documentelor poate
iO Partners a anunțat numirea lui Constantin Banu în funcția de Business Development Director pentru segmentele Industrial & Land.Cu o experiență de peste 25 de ani în sectorul imobiliar din
Piața rezidențială din România traversează o transformare structurală, marcând trecerea de la decizii bazate pe prețul per mp și locație către o analiză riguroasă a ciclului de viață al imobilului
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară, propus să fie realizat în apropierea unui mare municipiu, a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Investiția prevede edificarea unui
Planul de investiții al unei societăți din provincie vizează construirea unei ferme zootehnice, cu capacitatea de peste 450 de locuri. Aria construită propusă depășește 8 mii mp. De asemenea
Într-o stațiune balneară din țară urmează să fie construită o bază de agrement, valoarea totală a investiției fiind estimată la 12 milioane euro. Proiectul prevede amenajarea unui centru de
Pentru dezvoltarea unei firme cu capital străin, activă în țara noastră, vor fi construite noi spații de producție. Proiectul prevede edificarea unei hale pentru activități de asamblare a
OMV Petrom face demersurile pentru autorizarea unui teren de 3,5 ha din București, pretabil pentru construcția de apartamente.OMV Petrom deține un teren de 35.644 de mp pe Șoseaua Vergului din
Dr. Arh. Sergiu Petrea, fondator și Managing Partner al Tecto ArhitecturaDr. Arh. Sergiu Petrea, fondator și Managing Partner al Tecto Arhitectura, își anunță candidatura la Președinția Filialei
Au fost reluate activitățile în teren necesare pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii A3 Ploiești – Brașov.Aceasta după ce derularea proiectului a fost blocată de o divergență
Aproximativ jumătate din bugetul Consiliului Județean Argeș pe acest an este direcționat către investiții.Veniturile totale prevăzute sunt de 749,27 milioane lei. În același timp, bugetul pe 2026
La peste 1,124 miliarde lei se ridică veniturile prevăzute în bugetul general consolidat de venituri și cheltuieli al Județului Mureş pe 2026.Sursele de finanțare sunt completate cu 63 milioane
O parte importantă din bugetul local al Județului Cluj pentru anul 2026 este alocată pentru investiții în infrastructura de transport și sănătate, utilizând major fondurile europene în valoare de
Sectorul 1 va finanța, din fonduri europene, realizarea pistelor de biciclete pe Calea Griviței și Bulevardul Ion Mihalache.Astfel, Sectorul 1 se alătură demersului făcut de Primăria
Regulile unitare pentru organizarea spațiului de plajă, accesul public și calitatea amenajărilor sunt stabilite prin primul ghid de ocupare și utilizare a plajelor de pe litoralul românesc
În pofida unui context economic și social marcat de provocări, municipiul Galați alocă o parte semnificativă a bugetului pentru dezvoltare, direcționând peste 778 de milioane de lei către
20 de ani de tradiție la un click distanță. Imopedia.ro, prezentă cu stand virtual și oferte speciale pentru profesioniștii din real estateAstăzi, 8 mai 2026, începând cu ora 09:00, a debutat
Contractul de finanțare pentru reabilitarea subsecțiunilor Brașov-Apața, Apața-Cața și Cața-Sighișoara aferente liniei de cale ferată Brașov-Simeria din secțiunea Brașov-Sighișoara, a fost semnat
Un nou parc industrial va fi înființat în provincie, pe un teren a cărui suprafață este de aproape 11 hectare. Viitoarea infrastructură de afaceri va conține: drumuri de incintă, loturi destinate
Un mare producător din provincie intenționează să investească pentru dezvoltarea activității, prin înființarea unei exploatații comerciale cu suprafața construită de peste 165 mii mp. Pentru
Planul de investiții al unei firme locale vizează edificarea unor capacități de depozitare – condiționare pentru produse agricole, precum și a unor anexe agricole. Suprafața construită totală
O hală, cu spații de producție și depozitare, precum și două corpuri de clădire cu destinația de birouri urmează să fie edificate într-o localitate din apropierea Capitalei. De asemenea, sunt
Un dezvoltator imobiliar local pregătește proiectul de edificare a unui centru de cartier, ce va avea destinația de servicii către populație: spații comerciale și de alimentație publică, cabinete
Dezvoltatorul imobiliar Park Properties a anunțat începerea lucrărilor de construcție pentru SunLake Snagov Signature Collection, un complex rezidențial high-end situat pe malul lacului Snagov
Procesul de vânzare a centrelor comerciale deținute de urmații lui Robert Balkany, grupate în Sociedad General Inmobiliaria de España (LSGIE), ajunge în linie dreaptă cu patru oferte care se
Bucureștiul trece printr-un amplu program de reabilitare a blocurilor de locuințe, care include lucrări de renovare energetică, consolidare seismică și reabilitarea termică.În prezent, Sectoarele
Pentru modernizarea și întreținerea drumurilor județene este alocată o parte importantă a bugetului Județului Vrancea: peste 182 milioane lei. Suplimentar, se vor investi 36 milioane lei pentru
Dacă Europa dorește să-și decarbonizeze industria siderurgică, trebuie să creeze cerere pentru oțel cu conținut scăzut de carbon fabricat în Europa. În caz contrar, UE riscă să finanțeze producția
Circa 500 mii mp de spații industriale și logistice sunt în prezent în curs de construire, situație ce susține o perspectivă pozitivă pentru restul anului 2026 și pentru prima parte a anului
Cu mai puțin de o lună rămasă până la termenul limită de semnare a contractelor finanțate prin SAFE, atribuirea celui de-al treilea lot al Drumului Expres Suceava – Siret se confruntă cu
prof. dr. arh. Șerban ȚigănașDe această dată discutăm despre locuire. Este cea care ne interesează cel mai mult pentru că toți trebuie să locuim, pentru că petrecem mult timp acasă, pentru că
Metrorex a emis un nou certificat negativ gigantului francez Alstom Transport S.A., acuzând compania că nu și-a respectat obligațiile contractuale privind livrarea noilor trenuri de metrou pentru
Piața spațiilor de birouri din București traversează o etapă de recalibrare structurală în 2026, determinată de integrarea inteligenței artificiale generative și de noile standarde de
Compania românească de management și investiții imobiliare Hubix a anunțat intrarea într-un parteneriat strategic cu dezvoltatorul Alber Holding pentru realizarea primei faze a proiectului
- Noua reglementare pentru reciclarea mixturilor asfaltice a intrat in vigoare
- Edificarea a peste 9 mii mp de spatii industriale, in curs de autorizare
- Lucrari pentru desfiintarea unor linii CF vor fi autorizate
- Aproape 300 de apartamente vor fi intr-un viitor ansamblu imobiliar
- DART Engineering: Proiectare si inginerie, de la parcuri eoliene si fotovoltaice la infrastructura rutiera
- One United Properties majorează investițiile în imobiliarele din SUA: 100 de milioane de dolari
- Cursul euro urcă la 5,2180 lei, cel mai ridicat nivel din istorie, amplificând presiunea pe piața rezidențială
- Hubix intră în acționariatul unui mega-proiect rezidențial de 100 de milioane de euro din Timișoara
- Constructii Erbasu face un amfiteatru – teatru de vara in campusul Academiei Nationale de Muzica ”Gheorghe Dima”
- Investitor nou cu 20% in prima faza a City of Mara Forum
