O investiție de circa 50 milioane de euro este pregătită de către Electrocentrale București SA (Elcen) pentru dezvoltarea Cartierului Energiei.Proiectele prevăd reconversia într-un ansamblu
Constructorii și reprezentanți ai CNAIR au prezentat premierului Ilie Bolojan stadiul lucrărilor pe subsecțiunile aflate în execuție în județele Bihor și Sălaj ale Autostrăzii A3
Salariul mediu brut în sectorul construcțiilor a fost în octombrie de 8.314 lei, fiind mai mare cu 14,63% decât cel din luna similară a anului trecut, potrivit datelor INS.În schimb, în același
O nouă mare unitate producere a energiei electrice din surse regenerabile este prevăzută să fie înființată în țara noastră de către investitori străni în parteneriat cu români. Valoarea totală a

Este în curs de pregătire documentația pentru lansarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de execuție lucrări rutiere cu o valoarea estimată de peste 21 milioane de

În incinta unui parc industrial din țară urmează să fie edificate noi spații pentru producția de confecții metalice. Sunt prevăzute lucrări pentru realizarea unor hale noi și pentru refațadizarea

A fost elaborată documentația ce vizează edificarea mai multor hale pe structură metalică și panouri sandwich. De asemenea, investiția prevede și realizarea altor obiective, suprafața construită

Proiectul de dezvoltare imobiliara, ce vizează edificarea într-o localitate din apropierea Capitalei a mai multor hale metalice, este pe cale să obțină autorizația de construire. Planul de

Pentru proiectarea și execuția noii arene multifuncționale Dinamo din București, Primăria Sectorului 2 va asigura cofinanțarea de 20% din valoarea totală estimată a proiectului de peste 162 de

A fost semnat contractul pentru modernizarea tronsonului Poarta – Caransebeș, parte esențială a coridorului feroviar Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș.Valoarea totală a contractului

Un pachet de investiții care modernizează infrastructura, întăresc siguranța în trafic și pregătesc proiectele majore pentru anii următori a fost aprobat astăzi de consiliul local al Primăriei

A fost semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Drumului de mare viteză București-Giurgiu.Acest contract include elemente inovatoare, precum utilizarea BIM (Building Information
Traseul unui drum expres urmează să fie modificat, după ce au fost descoperite restricții de mediu, situație ce duce la imposibilitatea obținerii acordului de mediu. Astfel, drumul va fi redus la
Va fi actualizat și completat pachetul de reglementări tehnice aferente domeniului fundații pentru construcții, pentru adaptarea acestora la cerințele actuale stabilite de legislația comunitară. În

Sub deviza „Împreună construim încrederea”, Federația Patronatelor Societăților din Construcții, federația care reprezintă și militează pentru drepturile și interesele constructorilor de aproape 20
Sub deviza „Împreună construim încrederea”, Federația Patronatelor Societăților din Construcții, federația care reprezintă și militează pentru drepturile și interesele constructorilor de aproape 20
A fost semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Drumului de mare viteză București-Giurgiu.Acest contract include elemente inovatoare, precum utilizarea BIM (Building Information
Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor imobiliare în luna noiembrie a fost de 50.059, mai mic cu peste 14% față de luna octombrie.Scăderea față de

Noile regulamente europene au ajustat pragurile valorice pentru achizițiile publice, aplicate autorităților și operatorilor economici (fișier atașat).Au fost operate atât scăderi, cât și
Un amendament important care modifică Legea cadastrului și a publicității imobiliare a fost adoptat de deputați.Modificarea vizează exclusiv contractele derulate în cadrul proiectului major de
În contextul în care digitalizarea construcțiilor devine prioritară și reperele traseului spre digitalizarea sectorului sunt trasate prin standardele internaționale ISO 19650 și prin reglementările

Pentru Varianta de Ocolire Gura Humorului ar putea fi reaprobați indicatorii tehnico-economici în ședința Guvernului de astăzi, întrucât proiectul se află pe ordinea de zi.Reaprobarea

Un nou ansamblu imobiliar, cu locuințe colective și spații comerciale, urmează să fie dezvoltat în municipiul București de către investitori autohtoni. Proiectu prevede realizarea a circa 230 de

O clădire rezidențială cu 14 niveluri va fi construită într-un municipiu din provincie, proiectul fiind în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Clădirea va cuprinde locuințe, spații

Beneficiarul proiectului ce vizează construirea unei hale industriale dorește să extindă cu peste 14 mii mp suprafața desfășurată a spațiilor de producție și depozitare. De asemenea, noua

- Un parc eolian va fi infiintat cu peste 50 mil euro

- Urmărirea comportării în timp, instrument de control și conformitate: de la asociațiile de proprietari la investitorii industriali

- Ajutor financiar de la stat pentru montarea repartitoarelor de caldura

- Inchiderea programelor operationale din 2014-2020

- Dezvoltatorul One United preia proiectul Alezzi de 7 turnuri in Constanta