78% dintre bucureșteni ar lua în calcul mutarea într-o casă nouă. Traficul și lipsa spațiilor verzi schimbă criteriile de alegere a locuinței

78% dintre bucureșteni ar lua în calcul mutarea într-o casă nouă. Traficul și lipsa spațiilor verzi schimbă criteriile de alegere a locuinței

Traficul sufocant, aglomerația și poluarea îi determină pe tot mai mulți bucureșteni să ia în calcul schimbarea locuinței. Un sondaj realizat de Cosmopolis împreună cu iVox Research arată că 78% dintre locuitorii Capitalei ar fi dispuși să se mute într-o zonă în care principalele facilități sunt accesibile în cel mult 10 minute de mers pe jos, semn că proximitatea și calitatea vieții cântăresc tot mai mult în decizia de cumpărare a unei locuințe.
Potrivit cercetării, 7 din 10 bucureșteni consideră timpul pierdut în trafic cea mai mare problemă a orașului. Peste jumătate dintre respondenți (52%) petrec zilnic mai mult de o oră în deplasările necesare pentru serviciu, școală sau cumpărături, iar unul din cinci pierde chiar peste două ore pe zi. În schimb, doar 19,3% reușesc să își rezolve activitățile zilnice în mai puțin de 30 de minute.

Traficul, aglomerația și poluarea, principalele motive de nemulțumire
După traficul rutier, cele mai frecvente probleme semnalate de bucureșteni sunt aglomerația (68,3%), poluarea și lipsa spațiilor verzi (49,7%), urmate de deficitul locurilor de parcare (45,4%).
Studiul evidențiază și impactul pe care timpul petrecut în trafic îl are asupra vieții personale. Dacă ar câștiga zilnic una sau două ore, aproape jumătate dintre respondenți (49,4%) spun că le-ar dedica odihnei, 35% ar petrece mai mult timp cu partenerul, iar 31,7% ar face mai mult sport sau alte activități de relaxare. Doar 14,4% ar folosi acest timp pentru a obține venituri suplimentare.

Proximitatea facilităților devine un criteriu decisiv la cumpărarea unei locuințe
Rezultatele sondajului arată că preferințele cumpărătorilor de locuințe se schimbă. Tot mai mulți caută ansambluri rezidențiale care oferă acces rapid la școli, magazine, servicii medicale și zone de recreere, reducând astfel dependența de mașină.
Întrebați ce facilități își doresc în apropierea locuinței, 75,8% dintre respondenți au indicat spațiile verzi, urmate de zonele comerciale (33%) și serviciile medicale (29,1%).


Atunci când compară proiecte rezidențiale, criteriile considerate cele mai importante sunt:
•    spațiile verzi – 71,9%;
•    supermarketul în cadrul ansamblului – 52%;
•    facilitățile sportive – 32,4%;
•    infrastructura educațională – 30,4%.

Conceptul de „oraș de 15 minute” câștigă teren
Potrivit reprezentanților Cosmopolis, rezultatele confirmă orientarea cumpărătorilor către cartiere integrate, unde serviciile și facilitățile esențiale sunt disponibile la câteva minute de mers pe jos.
Dezvoltatorul investește peste 200 de milioane de euro în proiectul Cosmopolis Evolia, extinderea ansamblului rezidențial Cosmopolis, concepută după principiile urbanismului integrat. Noul proiect va include locuințe, spații verzi, zone comerciale, infrastructură educațională și servicii medicale, iar viitorii rezidenți vor avea acces și la facilitățile deja existente în Cosmopolis, inclusiv retail park-ul Cosmopolis Plaza, centrul medical, terenurile sportive, piscinele și transportul către Pipera.
Masterplanul proiectului pune accent pe mobilitatea pietonală și pe dezvoltarea spațiilor verzi, în linie cu tendința tot mai vizibilă a cumpărătorilor de a alege locuințe care reduc timpul petrecut în trafic și cresc calitatea vieții.