Planul de investiții al unei firme locale prevede desființarea construcțiilor aflate pe un teren și edificarea acolo a unei hale cu spații de depozitare și pentru birouri. În prezent, acest proiect
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de construcții civile, cu valoarea estimată la aproape 19 milioane de euro, au fost depuse ofertele. Finanțarea va
Mai multe construcții, ce au făcut parte dintr-o mare unitate de producție materiale de construcție, urmează să fie demolate. Este vorba despre o fabrică amplasată pe un teren cu suprafața de peste
Un ansamblu de locuințe individuale este plănuit să fie construit într-o localitate din apropierea Capitalei, pe un teren cu suprafața de peste un hectar. Proprietarul terenului face demersuri
Un centru comercial este prevăzut să fie construit pe terenul unei foste unități de producție industrială, situat într-un municipiu din țară. În acest scop vor fi executate lucrări de demolare a
Un ansamblu de hale cu spații de producție, depozitare și birouri, precum și un corp administrativ urmează să fie construit în provincie, investiția aparținând se pare unor investitori ruși
Prețurile vor crește în toate sectoarele economiei, în următoarele luni, după cum estimează managerii în cadrul anchetei de conjunctură realizată de Institutul Național de
„Într-un an marcat de numeroase dificultăți în sectorul construcțiilor, am reușit să ne consolidăm poziția de lider în domeniul nostru prin promovarea unui portofoliu variat de soluții și o
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Filiala de pe piața românească este a 9-a din Europa. Compania caută pentru activitatea din România
“Performanța noastră financiară reflectă excelența operațională a portofoliului și cererea ridicată venită din partea consumatorilor, pe piețele din Europa Centrală și de Est. Creșterea cu 13,2% a
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Tranzacția, așteptată să se definitiveze săptămâna aceasta, este evaluată de sursele Profit.ro la 30 de
Organizatorii Târgului Național Imobiliar (TNI) anunță cu entuziasm edițiile planificate pentru anul 2025, continuând tradiția de a reuni profesioniștii pieței imobiliare din România și din
Vor începe lucrările la un proiect rutier, pentru care investiția necesară se ridică la o valoare de peste 27 milioane de euro. Durata de execuție este de doi ani, calculată de la data începerii
Mari dezvoltatori autohtoni au pregătit proiectul de edificare a unui ansamblu de locuințe colective, format din opt blocuri cu regim mediu de înălțime. Noua dezvoltare imobiliară este pe cale de a
Deficitul bugetar a fost mai mare în prima lună a acestui an, față de ianuarie anul trecut, măsurile luate de Guvern neavând deocamdată nici un efect de scădere a acestui indicator.Astfel
În procedurile de achiziții publice autoritățile contractante pot accepta polițe de asigurare și scrisori de garanție emise numai de anumite instituții.Agenția Națională pentru Achiziții Publice
Inca 16 contracte de finanțare au fost semnate în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”.Valoarea lor totală a este de 131,74 milioane de lei, după cum a anunțat Cseke Attila
Procedura de atribuirea contractului de execuție a lucrărilor pentru lotul 1 din drumul expres Arad – Oradea nu mai poate avansa, dat fiind faptul că a fost depusă o contestație împotriva
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties S.A. a raportat pentru 2024 o cifra de afaceri preliminară de 1,4 miliarde de lei și un profit net de 381,4 milioane lei.Nivelul profitului net este
Programul Fabrici de reciclare, care are alocate fonduri europene nerambursabile prin PNRR de 286 de milioane de euro, pentru construirea de instalații de reciclare a deșeurilor colectate separat
Odată cu venirea primăverii și începerea sezonului favorabil executării lucrărilor de construcții vor începe angajările în acest sector.De regulă, de la jumătatea lunii februarie, dacă vremea
Pe Autostrada A0 București – Sud, pe Lotul 3 Bragadiru – Joița, ritmul de execuție a lucrărilor la structuri este nesatisfăcător raportat la programul de execuție, sunt de părere reprezentanții
Un centru comercial este prevăzut să fie construit într-unul din marile orașe din țară. Pentru aceasta este necesară reglementarea urbanistică a terenurilor vizate, a căror suprafață depășește un
Edilii unui municipiu din țară au pregătit proiectul de investiții ce vizează execuția de lucrări de regenerare urbană. Proiectul are valoarea totală a investiției estimată la peste 6,5 milioane
Oameni de afaceri români și străini intenționează să-și extindă activitatea, astfel că au planificat investiții în edificarea de noi spații. Unul dintre planuri vizează realizarea a trei hale de
Un cunoscut om de afaceri din București a pregătit documentațiile ce vizează edificarea unor clădiri cu funcțiuni mixte: locuințe colective și, la parter, spații comerciale și de servicii
O clădire cu opt niveluri, destinată serviciilor medicale, este prevăzută să fie construită în municipiul București. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce depășește 500
Mega Sport Expo 2025: Evenimentul sportiv al anuluiRealestate MagazineFeb 27, 2025, Real NewsShare on Facebook Tweet on Twitter Citește mai mult pe REAL ESTATE
SVN Romania anunță deschiderea unui nou birou în zona Pipera, cel mai important pol de dezvoltare rezidențială din nordul Bucureștiului. Noul birou va oferi servicii de consultanță și brokeraj
Global Vision, lider în sectorul imobiliar din Europa Centrală și de Est, anunță numirea Antoanelei Comșa în funcția de Deputy CEO. În cadrul noii sale funcții, Antoanela Comșa va juca un rol
Unitatea de producție plăci gips-carton de la Huedin este investiția companiei Knauf Gips s.r.l., care activează în Romania din 1993. Alături de Knauf Insulation - care se ocupă de producția și
În 2025, oferta limitată și cererea puternică vor menține presiunea asupra prețurilor. În acest context, piața de închirieri începe să câștige teren, devenind o opțiune atractivă pentru cei care
„Noi am păstrat yield-urile (randamentele investiționale, n.red.) stabile, dar, în multe cazuri, se așteaptă creșteri de chirii care duc la creșteri ale valorii proprietății. De asemenea, dacă
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Compania AS Group Romtherm, înființată de soții Constantin și Maria Rădulescu și deținută acum de
Au fost depuse ofertele pentru construirea lotului 2 Jebel – Moravița al autostrăzii Timișoara – Moravița (A9).Nu mai puțin de zece firme și asocieri de firme concurează pentru atribuirea
Grupul Accor a înregistrat venituri de 5,606 milioane de euro în 2024, cu 11% mai mult față de 2023. Această majorare se împarte într-o creștere de 5% pentru divizia Premium, Midscale & Economy
Două corpuri de hale urmează să fie construite într-o localitate din apropierea Capitalei. Planul de investiții vizează edificarea a peste 17 mii mp de spații de logistice, de depozitare, pentru
Într-o localitate din apropierea municipiului București este în pregătire demararea celei de-a doua faze de dezvoltare a unui amplu ansamblu industrial. Modulele ce vor fi edificate în această
Prin Programul Național de Investiții ”Mihail Cantacuzino” sunt finanțate în perioada 2023 – 2025 proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții la clădiri de sănătate publică, ce prezintă
Vânzările nete europene ale Ahold Delhaizem, care în țara noastră deține rețelele de magazine Mega Image și Profi, au crescut cu peste 1,03 miliarde euro până la circa 35,16 miliarde euro anul
- Afacerile din comertul cu ridicata au scazut anul trecut
- Titlurile de stat TEZAUR pot fi cumparate prin Ghiseul.ro
- Usoara crestere a increderii in economia romaneasca
- Constructorii romani nu pot incepe lucrarile la Spitalul Regional Iasi
- Meta Estate Trust intenționează să se extindă pe piața de retail și anunță planuri de investiții de 10 milioane de euro
- Drum de acces si utilitati pentru un cartier de case, proiect de peste 2 mil euro
- CONFIRMARE FOTO Arena Mall începe anul 2025 cu o etapă importantă de dezvoltare, printr-o extindere inclusiv cu noi mari branduri. "Vom deveni un centru comercial de referință în regiune."
- Un nou trend apare și în România: Buncărul antiatomic. Cât costă
- Peste 260 de hectare expropriate în 3 județe pentru o linie electrică vitală pentru ambele maluri ale Prutului, dar și pentru transportul spre Ardeal al energiei verzi din Dobrogea
- Leviatan Group: volum record de lucrări în 2024, proiecte și obiective îndrăznețe pentru 2025


