Dezvoltatorii imobiliari doresc construirea a şapte clădiri noi de birouri şi şase hoteluri, ca urmare a unor investiţii care pot depăşi 300 de milioane de euro, potrivit unei analize a companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Calea Victoriei din Bucureşti este o arteră cu o lungime de 2,8 kilometri situată între Piaţa Victoriei şi Piaţa Naţiunile Unite.
Noile clădiri de birouri vor avea o suprafaţă de închiriat de peste 100.000 de metri pătraţi, iar hotelurile ar urma să aibe peste 700 de camere cotate la patru şi cinci stele.
În prezent, în zona Calea Victoriei sunt localizate 12 clădiri de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de circa 55.000 de metri pătraţi, adică mai puţin de 2% din stocul modern al Capitalei. În ceea ce priveşte oferta hotelieră, zona este cea mai dezvoltată din Bucureşti, beneficiind în prezent de peste 2.000 de camere în hoteluri cotate la patru şi cinci stele, reprezentând circa 30% din capacitatea de cazare a Capitalei pe acest segment.
Link Original: