Unsprezece noi contracte de finanțare a proiectelor de investiții ce vizează modernizarea, reabilitarea termică și eficientizarea energetică a unor instituții publice, au fost semnate.Valoarea
A fost anulată din nou procedura de atribuire a contractului pentru achiziție și montaj echipamente mecanice și electrice la Hidrocentrala Nehoiașu II în vederea extinderii stației de transformare
Dan Sandu, Director General Banca de Investitii si DezvoltarePrima convenție pentru acordarea de garanții individuale destinate finanțării entităților din sectorul public a fost semnată de către
Pentru construirea stadionului cu valoare estimată de peste 218 milioane lei fără TVA, în localitatea Unirea din județul Bistrița, autoritatea contractantă are la dispoziție mai mult de un an să
Protecția angajaților din România va fi extinsă pentru situațiile în care companiile la care lucrează intră în insolvență.Guvernanții intenționează să majoreze despăgubirile acordate
Constantin Vasilescu, președintele Federației Patronale „Surse Noi de Energie Regenerabilă din România” (FP-SNERR)Prioritatea absolută a investitorilor și a investițiilor în energie regenerabilă
Chiar dacă au început deja lucrările de construire, iar contractul de execuție este în derulare, beneficiarii finali ai noilor stadioane trebuie să încheie convenția de cofinanțare cu Compania
Două tronsoane din autostrada A3 Transilvania, pe teritoriul județului Sălaj, sunt la stadiul fizic de aproape 90%, însă lucrările nu vor continua să fie finanțate prin PNRR. Aceste tronsoane nu
Vor fi construite în provincie hale de producție și depozitare, spații necesare pentru dezvoltarea activitășii unor firme locale. Una dintre documentații prevede realizarea unei hale de producție
Patru oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere, a cărui valoare totală este estimată la 13 milioane de euro
Două proiecte de investiții, încă în execuție, urmează să fie modificate, ceea ce va duce și la modificarea valorii totale ale acestora. În total, restul de executat ajunge la 43 milioane euro
Un bazin de înot cu spațiile adiacente urmează să fie realizate într-o localitate din apropierea unui mare oraș, cu finanțare din fonduri europene. Acest proiect, care se află în faza dinaintea
Este în pregătire proiectul de construire a unui ansamblu cu locuințe de serviciu și spații cu funcțiune complementară. Documentația proiectului, aflată în etapa dinaintea obținerii autorizației de
Noi proiecte de dezvoltare în țară a unor clădiri în care vor fi prestate servicii medicale parcurg în prezent pașii necesari pentru obținerea autorizației de construire. Documentațiile acestor
Pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a unei unități spitalicești, cu valaorea estimată de peste 30 milioane de euro, au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție
Spații comerciale urmează să fie construite în provincie, documentația acestui nou proiect de investiții parcurgând etapele necesare în vederea obținerii autorizației de construire. Proiectul
O mare companie de stat se află într-un proces de dezvoltare a capacității prin multiple investiții, care se vor succeda în perioada următoare și care vor fi intercondiționate tehnic. Obiectivul
Ing. Alin Constantinescu – director general LemaconsCompania Lemacons continuă să demonstreze că profesionalismul, diversificarea și capacitatea de adaptare reprezintă cheia performanței în
Dezvoltatorul industrial CTP a obținut certificarea BREEAM New Construction Outstanding pentru un depozit de 85.000 mp din CTPark Ploiești, închiriat integral retailerului internațional de modă
Vara s-a încheiat cu o scădere a salariului net în sectorul construcțiilor, în august față de iulie variația fiind de -2%, conform celor mai noi date furnizate de Institutul Național de Statistică
Ritmul scumpirilor s-a menținut în septembrie la nivelul înalt din august: energia electrică, serviciile și produsele nealimentare au înregistrat creșteri ale prețurilor. În același timp
A fost adjudecată definitiv licitația pentru proiectarea și execuția drumului expres Focșani – Brăila.Perioada pentru depunerea contestațiilor s-a încheiat și nici un ofertant nu a depus vreo
În cazul firmei „fantomă” de construcții de drumuri RICHRBT, care încă figurează pe site-ul Ministerului de Finanțe cu date ce arată că ar fi printre cei mai mari constructori ai țării, dar fără a
O hală industrială din provincie urmează să fie extinsă cu noi spații de producție, suprafața construită desfășurată nou-propusă fiind de peste 2,5 mii mp. Prin această investiţie vor fi realizate
Noi spații de birouri sunt propuse de investitori străini să fie edificate în Capitală, documentația elaborată în acest sens aflându-se în faza dinaintea obținerii autorizației de construire
Un antreprenor din provincie intenționează să investească în extinderea unității de producție pe care o deține. În acest sens vor fi edificate noi spații, cu suprafața construită de aproape 3 mii
Proiectul de dezvoltare imobiliară ce prevede realizarea unei noi unități de cazare a ajuns abia acum în poziția de a obține autorizația de construire. Hotelul nou-propus va avea o capacitate de
O singură ofertă a fost depusă în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții a cărui valoare totală este estimată la aproape 27 de
O nouă hală industrială va fi construită în țară de către unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori de spații logistice și de depozitare. Hala nou-propusă va avea suprafața construită de peste 16
A fost elaborată documentația ce vizează extinderea unui parc fotovoltaic din țara noastră. Suprafața totală a terenurilor pe care va fi amenajată extinderea depășește 34 hectare. În prezent, acest
Proiectul de dezvoltare imobiliară a unui nou ansamblu în municipiul București parcurge etapele necesare pentru obținerea autorizației de construire. Potrivit documentației, urmează să fie
Pe data de 10 octombrie 2025, a avut loc Conferința regională „Realism și Viziune în Construcții”, organizată de Patronatul Societăților din Construcții Filiala Prahova, în parteneriat cu Federația
Au fost aprobate propunerile conducerii executive pentru noi numiri și prelungiri în funcțiile din CNAIR Central și două Direcții Regionale. Durata noilor mandate este de șase luni.În plus
A fost aprobată prin ordin de ministru cererea de finanțare a proiectului „Consolidare și reabilitare Spital Județean de Urgență Pitești”.Cererea a fost depusă de Consiliul Județean Argeș, în
Construcții Erbașu se apropie de finalul unui amplu proces de restaurare și consolidare a Palatului Nifon.Clădirea proiectată în 1891 de către arhitectul regal Paul Gottereau își recapătă astfel
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, în parteneriat cu Municipiul Oradea, a obținut finanțare europeană pentru implementarea proiectului „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic
Alimentarea cu apa: Consumatorii nu ar trebui sa suporte pierderile generate de retelele ineficiente
Noi şi noi investiţii sunt necesare ca să aducă România în rândul ţărilor ce pot asigura tuturor locuitorilor servicii de apă din surse sigure, consideră mai mulți senatori și deputați PSD. Aceștia
Activităţi importante ale autorităților locale sunt puse în pericol de noua ordonanță OUG 52. Aceasta încalcă principiul autonomiei administrative locale, susține Dan Bobouțanu, primarul din
Forfota celor 260 de muncitori și 330 de utilaje mobilizate pe șantierul subsecțiunii Chiribiș-Biharia din Autostrada A3 Transilvania poate fi urmărită de astăzi, în direct, pe site-ul
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară, propus a fi realizat în București, a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Potrivit planului de investiții, în noul corp de clădire
- Spatii industriale, propuse pe terenuri de peste un hectar
- Viitor ansamblu de hale, cu aproape 6 mii mp sc
- Peste 80 noi apartamente, in cadrul unui ansamblu imobiliar
- Reabilitarea unei cladiri, mai scumpa cu 6 mil euro
- Incep lucrari de reparatii constructii ingineresti de peste 8 mil euro
- Un nou parc logistic va fi infiintat langa Bucuresti
- Ansamblu cu peste 200 apartamente din Capitala, in autorizare
- Nusco aduce primul spital Medicana în Nusco City
- Bienala Națională de Arhitectură, ediția a XVI-a, „Altfel”: Gala de la București, la Teatrul Odeon
- Nusco și Medicana semnează un parteneriat strategic pentru un spital în Nusco City


