Într-unul din municipiile din țară urmează să fie construite noi spații industriale și de depozitare. Pentru aceasta, proprietarul parcelelor de teren vizate, ce au suprafața totală de peste un
Proiectul, ce vizează edificarea etapizată a unui ansamblu de hale, într-o localitate din apropierea Capitalei, a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Fiecare hală va
Noi clădiri rezidențiale, cu peste 80 unități locative, sunt pregătite pentru a fi realizate de către un dezvoltator local într-un ansamblu din apropierea unui mare municipiu. De asemenea, sunt
Valoarea proiectului de reabilitare și consolidare a unei clădiri publice a ajuns să fie mai mare cu peste 6 milioane euro, față de estimarea inițială. Aceasta după ce pe parcursul derulării
Pe parcursul următoarelor șase luni vor fi executate lucrări de reparații construcții inginerești, lucrări ce au o valoare de peste 8,5 milioane de euro. Aceste lucrări fac parte din cadrul unui
A fost elaborată documentația ce vizează înființarea unui nou parc logistic într-o localitate din apropierea Capitalei. Planul de investiții prevede edificarea a peste 20 de hale, dintre care una
Locuințe colective, spații pentru comerț și prestări servicii vor fi realizate într-un nou ansamblu imobiliar din municipiul București. Acesta va cuprinde peste 200 de unități locative
Nusco – unul dintre cei mai importanți și activi jucători pe piața imobiliară – a semnat un parteneriat cu Medicana Health Group – unul dintre cele mai reputate grupuri medicale din lume –
Uniunea Arhitecților din România invită publicul luni, 13 octombrie, la Teatrul Odeon, la gala de la București a Bienalei Naționale de Arhitectură, ediția a XVI-a, „Altfel”. În cadrul
Dezvoltatorul imobiliar Nusco a încheiat un parteneriat cu Medicana Health Group, care va deschide primul spital din România în cadrul proiectului de regenerare urbană Nusco City.Spitalul, care
Proiectul de înființare a unui parc eolian cu puterea totală instalată de 30 MWp a ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Acest nou proiect de investiții a fost inițiat
În incinta unui parc industrial din provincie urmează să fie înființată o unitate pentru producerea prefabricatelor din beton. Viitoarea construcție va avea două niveluri și suprafața construită
Antreprenorii, subcontractanții și muncitorii din construcții din provincia canadiană Columbia Britanică ar putea beneficia în curând de plăți mai rapide și mai fiabile în temeiul legislației
Eforturile de a face clădirile comerciale mai ecologice nu prea avansează, deoarece proprietarii de imobile cântăresc costurile în raport cu stimulentele financiare modeste, apreciază Catherine
Deși interesul pentru investiții în producția de energie din surse regenerabile rămâne ridicat, totuși ritmul racordării de noi proiecte la rețelele electrice dă semne de încetinire. Cele mai
Cluj-Napoca devine, între 17 și 26 octombrie, centrul arhitecturii românești contemporane, odată cu desfășurarea Bienalei de Arhitectură Transilvania (BATRA 2025).În cadrul acesteia va avea loc
Lucrătorii din construcții, renovări și demolări, gestionarea deșeurilor, minerit și stingerea incendiilor, care au activități în timpul cărora sunt sau pot fi expuși la praf provenit din azbest
A fost emisă autorizația de construire pentru executarea lucrărilor la Nodul rutier Zimbor (km 12+810), lucrări aferente etapei a II-a a subsecțiunii Mihăiești – Zimbor din Autostrada A3 Brașov –
România devine o piață de retail cheie în Europa Centrală și de Est, cu o schimbare notabilă de strategie din partea dezvoltatorilor, conform unui raport recent publicat de Colliers. Până de
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții inginerești au fost depuse ofertele. Contractul are valoarea totală estimată la peste 16
Un nou depozit pentru produse alimentare urmează să fie construit în provincie. Documentația proiectului prevede realizarea unei suprafețe construite de peste 5,5 mii mp, precum și amplasarea unui
La peste 2 miliarde euro este estimată valoarea investiției necesare pentru execuția unor lucrări de construcții inginerești. Contractul pentru execuție urmează să intre în procedură de achiziție
Contractul pentru execuția lucrărilor de construire a unui obiectiv de interes public, cu valoarea estimată de 27 de milioane de euro, a atras oferte din partea unor mari firme de construcții
Două ferme pentru creșterea păsărilor sunt propuse să fie înființate într-o comună din țară. Investiția va fi realizată pe terenuri a căror suprafață depășește cinci hectare. În prezent, ambele
Prima lună de toamnă a dus ceva mai multe tranzacții pe piața imobiliară decât august, luna în care a intrat în vigoare TVA majorată pentru tranzacțiile cu apartamente noi.Astfel, în luna
Dezvoltatorul local Iulius a anunțat un parteneriat strategic cu Kaufland pentru dezvoltarea unui nou concept Family Market, care va integra primul hipermarket Kaufland din rețeaua companiei
Un cunoscut producător de mase plastice şi materiale pentru protecţia mediului, Romcarbon SA din Buzău, și-a lichidat toate activele din punctul de lucru Iaşi, care urmează să fie radiat.Astfel a
Lucrările la pasajul peste calea ferată, pe drumul de legătură dintre viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș (A13) și DN1 pot începe, fiind emisă autorizația de construire.Acest drum de legătură este
Prim-ministrul Ilie BolojanPrim-ministrul Ilie Bolojan a propus o extindere a colaborării României cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru sprijinirea proiectelor derulate de autoritățile
Giulio Bertola, președintele Federației Patronale a Industriaşilor şi Antreprenorilor din România (FPIAR), membra CAIR”Companiile nu cer căi preferențiale, ci doar drumuri drepte și bine
Lucrările la autostrada Sibiu – Făgăraș (A13) sunt influențate de ploile continue din ultima perioadă: șantierele aflate în stadii incipiente, unde se lucrează la terasamente, au devenit zone
DHL Express a inaugurat cel mai mare hub operațional din România, în urma unei investiții de peste 5 milioane de euro, dublând capacitatea de procesare a companiei la nivel național. Noul sediu
Citește mai mult pe REAL ESTATE MAGAZINE:
https://realestatemagazine.ro/2025/10/autostrada-sibiu-pitesti-avanseaza-cu-o-finantare-bei-de-500-de-milioane-de-euro/
România traversează una dintre cele mai ample perioade de dezvoltare a infrastructurii din ultimele decenii – autostrăzi, drumuri expres, linii de metrou și rețele de utilități. În spatele acestor
Fosta platformă industrială Solventul, una dintre cele mai emblematice zone din Timișoara, va fi transformată într-un cartier urban cu funcțiuni mixte: locuințe, birouri, retail, servicii și
Este în pregătire demararea unei noi etape de dezvoltare a unui ansamblu industrial din apropierea Capitalei. În această fază este prevăzută construirea a șase hale cu spații de depozitare și
Urmează să fie atribuite lucrări rutiere în cadrul unei proceduri de achiziție publică, lansată în august anul acesta și estimată să fie finalizată anul viitor. Finanțarea acestor lucrări va fi
Realizarea unei hale de depozitare, în apropierea municipiului București, figurează pe lista de investiții a unui antreprenor local. Documentația elaborată în acest sens prevede realizarea unei
Edificarea unei noi unități comerciale este prevăzută într-o localitate din apropierea unui municipiu din țară. Acest nou proiect de dezvoltare imobiliară parcurge ultima etapă dinaintea obținerii
Un nou parc fotovoltaic urmează să fie înființat în țară. Componentele viitoarei unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile vor fi amplasate pe un teren a cărui suprafață
- Vor incepe lucrari de constructii ingineresti de peste 7 mil euro
- Hale industriale pentru extinderea unor afaceri locale
- Un producator de materiale de constructii isi extinde fabrica
- Dirigentie de santier- servicii de 41 mil euro
- Competitie acerba pentru construirea unui Complex Sportiv: Contestatii, plangeri si recursuri
- Campus eliminat din PNRR dupa ce a durat un an ca Ministerul sa evalueze proiectul
- Constructii Erbasu continua lucrarile la Spitalul Judetean de Urgenta Giurgiu
- Multe oferte pentru un contract rutier de circa 30 mil euro
- Comisia Europeana vrea sa taxeze cu 50% importurile de otel
- Zona euro, in fata unui declin al constructiilor


