Conform datelor oficiale, cele 17 companii de asigurari care practica asigurari facultative de locuinte au constituit aproximativ 10 milioane de euro rezerve de dauna avizate pentru daune produse ca urmare a inundatiilor din ultimul timp, iar dauna medie este in jur de 4.000 de euro.
Tinand cont de faptul ca inundatiile au afectat peste 7.000 de locuinte, daca aceasta asigurare intra in vigoare cu o luna si jumatate mai devreme, s-ar fi facut o economie la buget de cel putin 30 mil. euro.
In plus, bugetul de stat si bugetele locale au o cota de 40% de participare la fondul constituit din amenzile contraventionale pentru cei care nu isi asigura locuinta, stabilite prin lege.
Conform estimarilor PAID (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor, compania infiintata de 13 asiguratori), in jur de un milion de locuinte vor fi asigurate in urmatoarele sase luni din cele aproximativ 8,3 milioane existente.
In acest moment, circa 2 milioane de locuinte sunt asigurate facultativ, iar pentru aproape 450.000 de proprietari cu probleme sociale autoritatile locale vor plati primele.
Chiar daca in acest moment asigurarea obligatorie acopera doar trei riscuri si anume cutremur, inundatii si alunecari de teren, necesitatea introducerii ei rezida si din interesul economic si social al persoanelor fizice si juridice de a-si proteja proprietatile, de a-si continua activitatea curenta sau de productie, de a beneficia de un ajutor minim.
Asigurarea obligatorie poate fi interpretata si ca o modalitate de solidaritate sociala cu cei afectati de dezastre indiferent de marimea averii acestora, chiar daca principiul care sta la baza oricarei asigurari este cel al mutualitatii intre membrii unei comunitati de risc. Principiul mutualitatii presupune participarea tuturor asiguratilor la formarea fondului de asigurare, iar de acesta beneficiaza doar cei care se confrunta cu riscul asigurat.
O alta componenta de natura sociala este reprezentata de pretul foarte mic al asigurarii, astfel incat toate persoanele sa poata sa-l plateasca indiferent de puterea lor de cumparare, in comparatie cu cel al asigurarii facultative care este de cateva ori mai mare, acest lucru fiind posibil si datorita faptului ca asigurarea obligatorie este atotcuprinzatoare, spre deosebire de cea facultativa, care este selectiva si, prin urmare, mai costisitoare.
In presa au aparut opinii critice referitoare la faptul ca proprietarul unei vile si proprietarul unei garsoniere confort 3 vor plati aceeasi prima, cumparand aceeasi acoperire de 20.000 de euro, inducandu-se ideea gresita ca prima de asigurare se plateste in functie de valoarea reala a bunului sau de puterea de cumparare a asiguratului.
Indiferent de tipul asigurarii, fie ca este vorba de o asigurare obligatorie sau facultativa, prima de asigurare se calculeaza in functie de suma asigurata iar in acest caz suma asigurata de 20.000 de euro este aceeasi pentru toti asiguratii, indiferent de valoarea bunurilor sau puterea lor de cumparare.
Cine doreste sa-si extinda acoperirea pana la valoarea reala a bunului o poate face printr-o asigurare facultativa ce presupune si plata unei prime suplimentare.
In cazul producerii riscului asigurat, pragul impus de lege de 10.000 sau 20.000 de euro in functie de tipul constructiei din asigurarea obligatorie, actioneaza in acest caz ca o adevarata fransiza deductibila pentru asigurarea facultativa, in sensul ca pagubele care depasesc acest prag intra sub incidenta asigurarii facultative, iar cele a caror valoare se situeaza sub aceste niveluri raman in sarcina asigurarii obligatorii.
Despagubirea la care are dreptul asiguratul in cazul contractului obligatoriu se calculeaza in concordanta cu principiul primului risc. Conform acestui principiu, despagubirea este egala cu paguba in limita sumei asigurate, fiind cel mai bun principiu de despagubire aplicat in asigurari din punct de vedere al asiguratului.
