Cu aplicația noastră ID·Cloud, angajații precum îngrijitorii și managerii au la dispoziție informații importante din sistemul nostru ID·CloudRE pe un dispozitiv mobil în orice moment, chiar și fără
Habitat Group Estate, una dintre cele mai proeminente agenții imobiliare din România, are plăcerea de a anunța prezența sa la Targul Imobiliar National (TNI), ediția de toamnă, ce se va desfășura
Vă invităm să urmăriți webinarul TNI în care vorbim cu Victor Marin, Director Regional de Vânzări în cadrul companiei Footprint Real Estate. Footprint Real Estate are sediul în Dubai și are o
Casele din cadrul ansamblului rezidenţial The 8 Residence fac parte dintr-un proiect nou pentru tine şi familia ta, ce urmăreşte dezvoltarea liniştită a vieţii cotidiene a fiecăruia dintre noi şi
Casele din cadrul ansamblului rezidenţial The 8 Residence fac parte dintr-un proiect nou pentru tine şi familia ta, ce urmăreşte dezvoltarea liniştită a vieţii cotidiene a fiecăruia dintre noi şi
REINVENTEAZĂ VIITORUL !Oferte imobiliare la preț special, oportunițăți de investiții în țară și străinătate, soluții de eficientizare energetică și Târg de Joburi în Real EstateDetalii
„Prezența PREMIER IMOBILIARE la Târgul Național Imobiliar TNI reprezinta o constanta a ultimelor decenii, iar ediția de toamnă 22-24 septembrie nu face decat sa confirme aceasta traditie. Zona
Cu toate că Cluj-Napoca și București continuă să fie zonele cu cele mai piperate chirii, în plin sezon estival scumpiri semnificative au apărut și pe piața din Constanța, arată datele centralizate
PIATRA DESIGN este o companie in plina ascensiune, situandu-se printre cele mai cunoscute si apreciate branduri in domeniul pietrei naturale. Avand 6 showroom-uri deschise in tara, un magazin
Transformarea digitală va domina în viitor tot mai mult lucrul în domeniul imobiliar, în management, în construcții și în comunicarea cu utilizatorii. Te invităm să afli detalii pe acest subiect la
Ansamblul rezidențial din vestul Capitalei are o rezistență la seisme de până la 8,9 grade pe scara Richter și dispune de adăposturi de protecție civilă și panouri fotovoltaice. După realizarea
,,Arhitectura este sculptura locuită.” Așa credea și spunea, unicul Constantin Brâncuși.Noi, cei de la AXXIS Nova am inovat un concept modern și integrat pe piața de Real Estate din România
MetaWealthTM este o platformă modernă de investiții care îți oferă șansa de a deține fracțiuni din proprietăți imobiliare care generează venit pasiv.Aici la MetaWealthTM, suntem pasionați de a
Foot Print Real Estate, o firmă imobiliară cu o experiență de 20 de ani în Dubai, aduce în atenția vizitatorilor Târgului Național Imobiliar oportunități exclusive pentru investiții. Victor Marin
Evenimentul de referință pentru piața imobiliară din România este ocazia perfectă pentru APAIR®, singura organizație care dezvoltă standarde profesionale privind desfășurarea unei activități
În condițiile în care rata anuală a inflației abia a reușit să coboare sub pragul de 10%, pentru prima oară în mai bine de 12 luni, iar dobânzile anuale la depozitele bancare se află, pentru
Întrebați ce tipuri de locuințe își doresc să achiziționeze în următorii doi ani, 47% dintre respondenți au menționat că sunt interesați de imobile cu trei camere, 41% sunt orientați spre locuințe
Ecovillas Company prezintă la Târgul Național Imobiliar cel mai nou proiect rezidențial pe care îl dezvoltă în Pipera – Epique home - un concept architectural unic, locuințe bazate pe energie
Ne-am înființat deodată cu procesul de ascensiune a Dubaiului, am crescut și ne-am dezvoltat alături de toate proiectele demarate și finalizate în Dubai!!!12 ani de experiență imobiliarăAtenție
Top Crane Solution, companie autohtonă cu experiență în domeniul construcțiilor, urmează îndeaproape calendarul lucrărilor la cea de-a doua fază de dezvoltare a ansamblului său rezidențial de vile
Ecovillas Company intră pe piață cu un nou proiect de case eficiente energetic, cu pompe de căldură geotermale. Compania va prezenta în cadrul Târgului Național Imobiliar din acest weekend primul
Casele care beneficiază de home staging petrec, în medie, cu 86% mai puțin timp pe piață decât proprietățile care nu sunt aranjate de un home stager profesionist, potrivit unui studiu realizat de
Proprietățile aflate în construcție sunt încă populare printre investitori. Într-o proprietate în construcție, cumpărătorii de imobile au mult mai multe opțiuni decât un proiect finalizat.
Scăderea inflației ar duce la o diminuare a dobânzilor la creditele bancare, fapt ce are potențialul de a genera o redresare a numărului de tranzacții, spre finalul acestui
Cel mai important eveniment de profil imobiliar din țară, Târgul Național Imobiliar, devine în exclusivitate locul de unde începe recrutarea calificată pentru agenții imobiliari. Vineri 22
Vă invităm să urmăriți webinarul TNI în care vorbim cu Teodor Moraru, Manager de vânzări în cadrul grupului de firme T&C Development despre situația actuală din piața imobiliară și despre
Descoperă cele mai atractive apartamente și vile noi de vânzare din București, oferite de Habitat Group Estate la editia Târgului Național Imobiliar - TNI din 22-24 septembrie 2023!Habitat Group
Guvernul pregătește în regim de urgență majorări ale taxelor pentru deținerea de imobile și pentru tranzacțiile imobiliare.Codul fiscal ar urma că includă prevederi privind impozitul pe
ABI - Asociatia Brokerilor Imobiliari din Romania si TNI - Targul National Imobiliar, organizează Conferințele TNI, în perioada 22-24 septembrie la Palatul Parlamentului, in cadrul
Vă invităm să urmăriți webinarul TNI în care vorbim cu Dragoș Vîlceanu fondatorul ABI și a Școlii de Brokeri Imobiliari despre târgul de joburi în piața imobiliară care va avea loc în cadrul
Compania Imobiliare Dubai participă la ediția Târgului Național Imobiliar ce are loc în perioada 22-24 septembrie la Palatul Parlamentului și prezintă în exclusivitate un proiect deosebit, amplasat
Reprezentanții Magnolia Urban Residence te așteaptă la Târgul Național Imobiliar TNI între 22 și 24 Septembrie cu toate detaliile despre construcție, finisaje, zonă și condițiile în care poți
Compania Imobiliară Premier prezintă la standul TNI, ediția 22-24 Septembrie 2023, oferte ce șochează și nu pot fi refuzate. Astfel, vedeta întregului târg este o garsonieră cu curte proprie
Dacă sunteți în căutarea celei mai mari și complete expoziții imobiliare din România, Târgul Național Imobiliar (TNI) este locul în care trebuie să fiți! Cu un istoric impresionant de succes și
Discover a modern, contemporary off plan residential hotel like concept only moment away from the beach.This project is selling our fast. This will be built to the highest quality both design and
AWE AIR WATER EARTH S.R.L. este un business în zona de sisteme Premium și Smart de filtrare a apei, sticle de apă, de dedurizare și reducerea deșeurilor alimentare prin compostare. Suntem permanent
În București, weekend-ul care se apropie îndeplinește toate condițiile pentru a fi catalogat drept… memorabil: vreme bună, lume bună și un eveniment pe care industria imobiliară îl așteaptă cu
CO-GENERGYA, o companie inovatoare cu experiență în modernizarea și eficientizarea energetică a clădirilor din Europa de Vest și nordul Africii, își face debutul pe piața din România. Compania
Cel mai așteptat eveniment imobiliar din această toamnă se desfășoară în București în perioada 22- 24 septembrie la Palatul Parlamentului. Acum sunt ULTIMELE STANDURI disponibile. La această
Proiectele rezidențiale noi, ofertele imobiliare de actualitate și oportunitățile de investiții sunt prezentate în cadrul evenimentului de referință al pieței imobiliare, TNI, ce are loc în
- INS: Volumul construcţiilor a crescut, în primele cinci luni, cu 11,3%, faţă de acceaşi perioadă din anul trecut
- SVG Collection North Cyprus - This one is a diamond!
- Descoperă indexul care îți spune cum e traiul în cartierele din țară!
- Marcu Imobiliare vă prezintă epheMer
- Discounturi speciale la apartamentele din ansamblul Panorama City, doar pe durata TNI!
- Case modulare prezentate la TNI!
- DIMMER HOUSE PLANNER Agenda Casei Tale, de la Idee la Cheie
- Te invităm la standul E.ON Future Enegy Home din cadrul TNI
- Dubai ranked the best place in the world to live, work, invest and visit!
- Reprezentanții Sobha sunt prezenți în cadrul TNI cu oportunități de investiții!
